Anatomia vederii

Orbirea și deficiența de vedere

Simona Jacota Ochiul — aparat optic Anatomia şi structura ochiului Globul ocular este organul ce asigură funcţia vizuală, fiind un organ neuro- senzorial, cu formă sferică.

care este oftalmolog miopia profilaxie

Prezintă o parte anterioară, ce este transparentă şi poartă denumirea de cornee. Globul ocular are un diametru antero-posterior de 26 mm la emetropi, pe când la hipermetropi axul este mai mic, iar la miopi axul este mai mare. Foto 1 — Globul ocular- anatomie Având o formă sferică, aceasta prezintă ca orice sferă: - Un anatomia vederii anterior, denumit şi extremitatea anterioară a globului ocular; - Un pol posterior, denumit şi extremitatea posterioară a globului ocular; - Un ecuator situat la distanţă egală între cei doi poli; - Meridiane.

Toate aceste repere au un rol esenţial âîn localizarea diverselor patologii ale globului ocular. Structura globului ocular este reprezentată de pereţii globului ocular şi mediile transparente, refringente.

Pereţii globului ocular sunt contruiţi din 3 tunici concentrice: 1 Ochiul — aparat optic 1. Sclerocorneea, care mai este denumită şi tunică externă anatomia vederii 2. Uveea, denumită tunica mijlocie vasculară, alcătuită din 3 elemente: iris, corp ciliar şi coroidă; 3.

  • Cataracta, o afecțiune care netratată duce la pierderea vederii Cataracta este una dintre cele mai frecvente afecţiuni oculare chirurgicale.
  • 2 Functia vederii
  • Cataracta: generalitati, simptome, cauze, diagnostic, tratament | Bioclinica
  • Ifa în oftalmologie

Retina sau tunica internă nervoasă. Sclerocorneea are forma globului ocular, fiind tunica situată la exterior, care are o structură fibroasă.

Funcţia principală a acestei tunici este de menţinere a presiunii intraoculare.

anatomia vederii ce este miopia și hiperopia

Ea este de asemenea alcatuită la rândul său din 3 componente: a. Corneea; b. Limbul sclerocorneean; c. Corneea — este porţiunea anterioară a sclerocorneei şi este transparentă. Continuitatea dintre aceasta şi scleră se realizează la nivelul limbului sclerocorneean. Aceasta prezintă 2 feţe şi o circumferinţă: - o faţă anterioară convexă în contact direct cu filmul lacrimal şi cu mediul exterior atunci când fanta palpabrelă este deschhisă; - o faţă posterioară concavă care este în contact direct cu umoarea apoasă din camera anterioară.

Din punct de vedere histologic, corneea esre avasculară, transparentă şi cu o structură laminară reprezentată de următoarele straturi expuse anatomia vederii exterior spre interior: - filmul lacrimal; - epiteliul corneean anterior ce este scuamos stratificat nekeranizat cu numeroase terminaţii nervoase libere şi la nivelul căruia se disting 3 zone principale: a.

Limbul sclerocorneean prezintă: - o zonă traberculară alcătuită dintr-o faţă profundă ce este în interrelaţie cu unghiul camerei anterioare anatomia vederii o suprafaţă ce este în interrelaţie cu canalul Schlemm; - sinusul venos scleral denumit şi canalul Schlem format împreună cu sistemul venos intrascleral şi episcleral. Sclera are aspectul unei sfere incomplete de culoare alb sidefie şi prezintă: 2 Ochiul — aparat optic - o faţă externă superficială, convexă, la nivelul căreia se inseră muşchii extreoculari; - o faţă internă profundă concavă, aflată în interrelaţie cu coroida şi corpul ciliar; - un orificiu anterior, nivel la care se continuă cu corneea, trecerea realizându- se anatomia vederii nivelul limbului sclerocorneean; - un orificiu posterior ce este străbătut de nervul optic.

Din punct de vedere histologic, sclera este alcătuită anatomia vederii ţesut conjunctiv reprezentat de substanţă fundamentală, fibre de colagen şi fibrocite. În ceea ce priveşte vasculazaţia, această structură este avasculară. La exterior, sclera este acoperită de o membrană fină vascularizată — episclera. Uveea prezintă 3 regiuni principale: - uveea anterioară sau irisul, situată între cornee şi cristalin.

Poate fi comparată cu un diafragm ce prezintă centrul un orificiu reprezentat de pupilă. Irisul este alcătuit din 2 feţe una anterioară şi una posterioară anatomia vederii 2 circumferinţe marea şi mica circumferinţă. Din punct de vedere histologic, irisul prezintă 4 straturi: a. Prezintă o suprafaţă externă în contact direct cu sclera şi o porţiune internă în contact direct cu corpul vitros.

Suprafaţa internă este alcătuită din: a. Acestea se pot defini ca fiind ghemuri vasculare ce sunt cuprinse într-un ţesut conjunctiv şi acoperite de un epiteliu bistratificat, în număr de şi au 2 scopuri esenţiale: de a secreta umoarea apoasă şi de a fi loc anatomia vederii inserţie pentru ligamentul lui Zinn. Muşchiul ciliar este localizat la exteriorul corpului ciliar şi este alcătuit din fibre musculare netede cu direcţii diferite, ce au drept rol reglarea curburii cristalinului prin contracţia lor.

Faţa sa externă intră în raport cu sclera, iar faţa sa internă cu retina.

  • Aceste lentile formează dioptrul ocular.
  • Clinici de oftalmologie timisoara
  • Retină - Wikipedia

Din punct de vedere histologic, aceasta este alcătuită din 4 straturi, de la exterior la interior: a. Anatomia vederii este delimitată anterior de ora serrata şi posterior de nervul optic şi prezintă: - o faţă externă ce este în raport cu membrana Bruch; - o faţă internă în raport cu corpul vitros.

Retina prezintă 3 porţiuni: a. De la nivelul camerei anterioare, aceasta este drenată la 4 Ochiul — aparat optic nivelul reţelei trabeculare în canalul Schlemm. Aceasta este principala cale de evacuare a umorii apoase.

Anatomia: structura ochiului uman Cornea Corneea, stratul exterior al ochiului, este mai tot timpul umedă din cauza lichidului lacrimal care o acoperă.

Cristalinul este o lentilă biconvexă, transparentă şi avasculară, ce prezintă o capsulă numită cristaloidă. Fiind o lentilă biconvexă, prezintă anatomia vederii faţă anterioară alcătuita de peretele posterior al camerei posterioare, şi o faţă posterioară, cu raport direct cu fosa hialoidă a corpului vitros, si cinrcumferinţa cristalinului, ce reprezintă locul de inserţie a fibrelor ecuatoriale a zonulei ZINN.

Cristalinul prezintă o capsulă proprie numită cristaloidă, şi un nucleu cu structură epitelio-fibrilara. Zonula ZINN, denumită şi ligamentul suspensor al cristalinului are rol ligamentar.

Procesul vederii Category : Uncategorized Vederea este unul dintre simțurile noastre cele anatomia vederii complexe şi mai uimitoare. Fără acest dar cu care suntem înzestraţi, nu am putea să ne bucurăm de frumuseţea din jurul nostru. Procesul vederii este uimitor. Pentru a înțelege mai bine cum vedem lucrurile, ne-am propus ca în articolul de astăzi să vă prezentăm informaţii care să vă ajute să înţelegeţi care este procesul prin care noi vedem. Ochii noștri, la fel ca şi inima, rinichii şi pielea sunt organe componente ale organismului uman.

Corpul vitros este delimitat anterior, de cristalin, corpul ciliar şi zonula Zinn, posterior de retină. Are o structură gelatinoasă incoloră alcătuit din fibre de colagen, substanţă fundamentală ce conţine acid hialuronic şi fibrocite. Întreg corpul vitros anatomia vederii înconjurat de o capsulă denumită hialoidă. Anexele globului ocular sunt reprezentate de pleoape, conjunctivă, aparatul lacrimal si muşchii extraoculari.

Fiziologia vederii Globul ocular are funcţia unui aparat fotografic când vine vorba de realizarea imaginii. Diafragmul care stabileşte cantitatea de lumină ce pătrunde este reprezentat de pupilă, iar filmul fotografic este retina.

anatomia vederii

Ochiul uman este alcătuit din 4 lentile sferice centrate, şi anume: corneea, umoarea apoasă, cristalinul si corpul vitros. Aceste lentile formează dioptrul ocular.

Cataracta: Simptome, Factori de risc & Tratament | Doc.ro

De asemenea, una dintre capacităţile globului ocular este cea de a vedea clar la distanţe diverse, acest lucru putând fi posibil datorită puterii de convergenţă a acestuia, fenomenul purtând denumirea de acomodaţie. Acomodaţia apare consecutiv unui stimul ce este reprezentat de anatomia vederii neclară a obiectelor.

La nivel cortical sunt transmise impulsuri pe calea aferentă, iar comenzile necesare vederii clare sunt transmise de la nivel cortical la organul efector care în acest caz este reprezentat de muşchiul ciliar-zonula Zinn-cristalin. Pupila are o mare capacitate adaptivă, aceasta îndeplinind 3 funcţii anatomia vederii anume: dozează cantitatea de lumină ce ajunge la vedere slaba noaptea ocular, permiţând astfel o vedere de o calitate bună la variaţii mari ale intensităţii luminoase, prin mioză creşte dimensiunea profunzimii câmpului, şi tot prin intermediul miozei sunt reduse considerabil aberaţiile cromatice şi de sfericitate.

Vederea cromatică 5 Ochiul — aparat optic Retina are ca funcţie transformarea energiei luminoase printr-o serie de reacţii chimice în semnal electric ce este transmis pe calea optică la centrii nervoşi. Lumina acţionează la nivelul celulelor cu conuri şi bastonaşe; aceste celule conţin pigment vizual. În celulele cu bastonaşe pigmentul vizual este reprezentat de rodospină, iar în cele cu conuri există pigment sensibil la roşu, verde şi albastru.

Când o celulă cu bastonaş absoarbe un foton, apar o serie de reacţii ce duc în final la activarea rodospinei. Vederea cromatică este caracteristică celulelor cu conuri din maculă, iar perceperea culorilor apare consecutiv amestecului în diverse proporţii a celor 3 culori fundamentale verde, roşu, albastru.

Fiziologia vederii binoculare Vederea binoculară apare consecutiv integrării într-o singură imagine a imaginilor percepute de cei 2 globi oculari.

Procesul vederii binoculare cuprinde 2 etape: într-o primă etapă având loc transmiterea celor 2 imagini clare la creier, iar în cea de-a doua etapă se realizează imaginea unică îngrijire oftalmică de urgență procesului de fuziune. Componentele vederii binoculare sunt reprezentate de: - percepţia simultană, care cuprinde capacitatea de a percepe 2 imagini diferite în acelaşi timp şi capacitatea de a percepe dedublat un obiect situat în afara ariei Pann; 6 Ochiul — aparat anatomia vederii - fuziunea ce reprezintă fenomenul de îmbinare a imaginilor similare de la cei 2 globi oculari într-o anatomia vederii imagine; - stereopsisul ce reprezintă capacitatea de a vedea cea de-a treia dimensiune a spaţiului.

Imaginile pe care noi le vedem sunt formate din reflexia luminii de la nivelul obiectelor la care ne uităm. Fascicolul de lumină anatomia vederii la nivelul ochiului şi în momentul în care străbate corneea, datorită faptului că aceasta este curbă, deformează fascicolul de lumină, determinând apariţia unei imagini răsturnate la nivelul retinei.

Fiziologia vederii

Odată ce imaginea este clară şi focusată la nivelul porţiunii senzitive a retinei, anatomia vederii din fascicolul luminos determină apariţia unui semnal electric ce transportă informaţia la nivelul creierului prin intermediul căilor optice. La acest nivel, imaginea se transformă dintr-o imagine răsturnată în una normală. Formarea imaginii pe retină Imaginea se formează pe retină cu ajutorul sistemului dioptic al ochiului. Imaginea care se formează este o imagine reală, răsturnată şi mai mică decât obiectul vizat.

Ochiul are toate punctele ochelari pentru revenirea vederii situate pe axa optică.

Toate suprafeţele de refracţie ale ochiului se comportă ca şi cum ar fi o singură lentilă cu centrul la 17 mm înaintea retinei anatomia vederii cu o putere de refracţie totală de cca 60 dioptrii.

Multă vreme s-a considerat că echivalenta acestei lentile este cristalinul. Dar cea mai mare putere de refracţie nu o are cristalinul, ci faţa anterioară a corneei.

Diferenţa maxima de densitate a mediilor transparente străbătute de razele luminoase se întâlneşte la interfaţa aer-cornee. Reglarea anatomia vederii de lumină în ochi Pupila limitează cantitatea de lumină care intră în ochi, având diametrul variabil între 2 şi 8 mm, cu un optim între 2 şi 3 mm diametrul mai mare favorizează aberaţiile sferice sicromatice, iar diametrul mai mic modifică difracţia şi degradează imaginea.

Sfincterul muscular neted al irisului modifică diametrul pupilar producând mioza, adică reducerea diametrului pupilar. Contracţia sfincterului se produce prin stimularea parasimpaticului. Dilatatorul pupilar produce midriaza prin stimularea simpaticului, determinând creşterea diametrului pupilar. Prin modificările de curbură, cristalinul funcţionează ca o lentilă biconvexă convergentă, ce refractă şi concentrează razele de lumină pe retină.

Indicele de refracţie al cristalinului este neuniform variind între 1, lângă suprafaţă şi 1, în centrul său. Razele de lumină care cad în regiunea centrală a cristalinului vor fi mai mult refractate în timp ce razele periferice vor fi mai mult refractate astfel că acestea nu vor fi focalizate exact în acelaşi punct cu cele ce trec prin centru, fenomen numit aberaţie sferică. De asemenea, indicele de refracţie variază şi în funcţie de lungimea de undă a radiaţiei luminoase de exemplu albastru este refractat mai mult decat roşul.

Acest fenomen se numeşte aberaţie cromatică. Pentru ca imaginea să se anatomia vederii pe senzații cu deteriorarea vederii, deci pentru ca ochiul să posede o acuitate vizuală normală, indiferent de distanţa la anatomia vederii se află obiectul faţă de ochi, acesta prezintă fenomenul de acomodare la distanţă.

Prin acuitate vizuală se înţelege precizia cu care sunt percepute detaliile şi contururile obiectelor, distingerea clară a formelor, dimensiunilor şi reliefurilor acestora, precum şi a distanţelor până la obiectul vizat. Acuitatea vizuală se caracterizează prin doi parametri: 1. Minimum separabil, definit ca distanţa cea mai mică dintre două puncte sau linii care se percep separat şi 2.

Minimum vizibil, definit ca linia sau punctul cel mai fin care poate fi perceput pe un fond omogen.

consecințe ale afectării vizuale

Cea mai mică imagine percepută este cea a unui punct cu un diametru de 1,4 mm la o distanţă de metri. În această situaţie, imaginea percepută este foarte clară deoarece se formează pe macula lutea, îndepărtarea sau privirea sub această distanţă face ca imaginea să nu se mai formeze clar pe macula.

Pentru ca imaginea să se formeze pe retină şi ochiul să aibă o acuitate vizuală normală indiferent de distanţa la care se află obiectul faţă de ochi, anatomia vederii prezintă fenomenul de acomodare la distanţă.

Acomodarea 9 Ochiul — aparat optic Procesul de acomodare se realizează de către cristalin, care îşi modifică raza de curbură a anatomia vederii anterioare.

Ochiul uman

anatomia vederii Aceasta va determina creşterea sau scăderea puterii de refracţie a cristalinului. Acest lucru îl putem remarca prin experienţa Purkinje: se aşează o lumânare în faţa ochiului unei persoane într-o cameră obscură, ochiul privind un obiect aflat la o distanţă de peste 6 m. Imaginea lumânării se reflectă pe cornee ca într-o oglindă convexă, pe care imaginea este mai mică, dreaptă şi anterioară; pe faţa anterioară a cristalinului ca într-o oglindă convexă în careimaginea lumânării este mai mare, dreaptă, situată în mijloc şi pe faţa posterioară a cristalinului ca într-o oglindă concavă în care imaginea lumânării este posterioară, mai mică şi răsturnată.

Afecțiunile ochilor 10 timp citire Orbirea și deficiența de vedere Distribuiți pe Să înțelegem orbirea Orbirea sau tulburarea de vedere cunoscută și ca vedere slabă sau deficiență de vedere este o dizabilitate vizuală care nu se poate corecta complet sau chiar deloc cu mijloace chirurgicale, tratamente medicale, sau lentile pe bază de prescripție ochelari de vedere sau lentile de contact.

Când subiectul priveşte în apropiere, imaginea din mijloc se apropie de cornee şi se micşorează. Acest fapt este dat de bombarii feţei anterioare a cristalinului. Acomodarea la distanţă se datorează elasticităţii cristalinului, ligamentului suspensor şi muşchiului ciliar.

Organul activ este muşchiul ciliar. Când ochiul priveşte la o distanţă mai marede 6 m, muşchiul ciliar este relaxat iar ligamentul suspensor este ţinut sub tensiune.

Acesta va pune sub tensiune şi anatomia vederii, anatomia vederii cristalinul. Ca urmare, raza de curbură a cristalinului creşte, iar puterea de convergenţă scade la valoarea minimă de 15 dioptrii.

Mecanismul vederii

Aceasta este acomodarea la distanţă, care permite ochiului emetrop să vada clar, fără efortul muşchiului ciliar obiectele situate la distanţe mai mari de 6 m. Când privim obiectele situate în apropiere, muşchiul ciliar se contractă şi relaxează ligamentul suspensor. Tensiunea din cristalin scade, iar datorită elasticităţii, convergenţa suprafeţei anterioare creşte de la 15 la 30 de dioptrii. Acomodarea pentru vederea de aproape se face cu efort contractil din partea muşchiului ciliar şi se face pentru distanţe mai mici de 6 m.

Deci această modificare a cristalinului se realizează prin contracţia sau relaxarea muşchilor ciliari. Acest mod de acomodare este propriu numai omului şi unor mamifere. Din cele anatomia vederii până aici rezultă că muşchiul ciliar determină modificarea cristalinului în cursul acomodării la distanţă. Acest muşchi este format de fapt din două porţiuni, una cu dispoziţie circulară numită şi sfincterul ciliar, inervat de parasimpatic şi altă porţiune cu orientare radială numită tensorul coroidei, inervat de simpatic.

Fibrele circulare au rol în acomodarea de aproape, iar fibrele radiale intervin în acomodarea 10 Ochiul — aparat optic la distanţă. Acomodarea este un proces reflex a cărei cale aferentă se propagă anatomia vederii nervul optic. Acomodarea se anatomia vederii în cursul vieţii prin autoînvăţare. Ea se realizează în jurul vârstei de doi ani când funcţionarea muşchilor s-a dezvoltat complet. Prin contracţia fibrelor musculare circulare se slăbeste tensiunea ligamentelor asupra cristaloidei.

Aceste fibre circulare au rol în vederea de aproape. Prin contracţia fibrelor radiare se produce creşterea tensiunii ligamentelor suspensoare, care joacă rol în vederea la distanţă.

Testarea vederii simultane Separatorul Remy - subiectul priveşte două optotipuri, situate într-un plan perpendicular pe planul meridian al capului, în faţa ochilor. Cele două optotipuri sunt văzute separat de fiecare ochi, separarea fiind realizată de un perete aflat în planul vedere simultanameridian.

Dacă subiectul are senzaţia că vede cele două obiecte înseamnă că are vedere simultană. Testul Worth constă într-o cutie al cărei perete frontal are 4 orificii. În unul din orificii se montează un filtru alb, în altul un filtru roşu şi în celelalte două filtre anatomia vederii. Filtrele sunt iluminate din spate cu o lampă electrică.

Mai multe despre acest subiect