Prietenia din punctul de vedere al creștinismului

Există reguli legate de prietenie, pentru creștini?

Singurul Isus al lui Gabriel Liiceanu, teolog sub nivelul lui Becali, a fost, prietenia din punctul de vedere al creștinismului şi va rămâne haplea Băsescu. Mallet, December 26th, În ultima jumătate de veac, Profesorul Gabriel Liiceanu a scris cărți importante pentru prestigiul literaturii române. Jurnalul de la Păltiniș rămâne o capodoperă a genului diaristic iar eseul Despre limită  sau teza doctorală intitulată Tragicul îl situează pe filozof în panoplia celor mai importanți umaniști ai culturii noastre.

Învecinarea cu generația de aur a României interbelice — de la Constantin Noica, Emil Cioran și Alexandru Paleologu până la Nicolae Steinhardt, Monica Lovinescu sau Virgil Ierunca — a prilejuit pentru noi, cititori fideli, atâtea sărbători ale spiritului încât, după decenii de răsfăț bibliofil, ne-am fi așteptat la încununarea glorioasă a carierei de scriitor printr-o meditație despre libertatea harului și sclavia păcatului, despre expiere și vină, despre gratitudine și resentiment, despre ordine și haos, despre entropia universului și sensul existenței, despre mistica iubirii prietenia din punctul de vedere al creștinismului darul prieteniei, despre infatuare și umilință, despre inteligență și înțelepciune.

Există reguli legate de prietenie, pentru creștini?

Am tresăltat de bucurie la vestea că domnul Liiceanu s-a apropiat de figura pescarului din Galileea, Cel care a certat vântul și a potolit furtuna, Cel care a iertat vameșii și prostituatele, oferindu-le, în schimb, calea, adevărul și viața.

Într-un volum despre Iisus n-am căutat argumentul ontologic al scolasticilor prăfuiți, medic specialist oftalmolog cluj vreo pledoarie seacă favorabilă deismului sau teismului doctrine pe care gânditori contemporani precum Alvin Plantinga sau Anthony Flew le-au socotit perfect plauzibile. Nu asta așteptam din întâlnirea unui liber-cugetător sagace cu Iisus: nu analogia entis, nici logica deontică sau vreun capitol ilizibil de filozofie analitică.

Ne-am celule stem oftalmologie, dimpotrivă, că vom descoperi onestitatea radicală a scriiturii augustiniene, în care autorul evocă propriile sale inconsecvențe, lupta duhului cu pulsiunile cărnii, vanitatea ierarhiilor sociale, dorința de-a iubi și, mai ales, de-a fi iubit, plăcerea de-a face răul gratuit, irelevanța omului muritor dar și a furnicii silitoare în fața galaxiilor și a prafului interstelar, teama de moarte și nostalgia paradisului din sufletul omului perfect instruit cu privire la mărirea și decăderea oricărei civilizații.

După tatonările confesive din relația cu maestrul Noica și după mărturisirile autobiografice făcute unor prieteni iluștri precum Andrei Pleșu sau H.

Rudolf Steiner

Patapievicine-am gândit că va urma, într-un fulminant episod dostoievskian, închinarea și prosternarea filozofului — pe urmele magilor Persiei — la picioarele lui Hristos: ofranda gândurilor curate, predarea armelor retorice, renunțarea la mască, depoziția finală, deschiderea totală a inimii, lacrimile și spovedania.

Ne-am imaginat, pentru câteva clipe, că profesorul își va întâlni Confesorul. Că dascălul va redeveni ucenic pentru a-L onora pe cel din urmă Învățător: Rabbi Yeshoua…. Inspirat de arhanghelul Gabriel, Liiceanu ar fi putut elogia precum Rainer Maria Rilke sau Paul Claudel, odinioară puritatea Mariei, fidelitatea lui Iosif, simplitatea păstorilor, curajul Botezătorului Ioan și necredința lui Toma, promptitudinea lui Andrei și zelul lui Petru, prietenia din punctul de vedere al creștinismului lui Lazăr sau iertarea dată lui Zaheu.

Am râvnit la câteva glose despre puterea lui Iisus de-a înfrunta nedreptatea autorității prietenia din punctul de vedere al creștinismului, de-a exorciza răul invizibil, de-a vindeca orbii, de-a tămădui paraliticii și de-a revela mecanismele țapului ispășitor, stăpânite de forțele demonice însetate mereu de putere și micro-control.

Ne-am închipuit că editorul atâtor cărți de căpătâi pentru creștinătate va face drumul către casa Tatălui, fără să mai arate cu degetul către vitregia vremurilor și viclenia argaților, și, mai ales, fără să invoce vrednicia iluzorie a fratelui fiului risipitor. N-am așteptat vreun expozeu kantian despre imposibilitatea revelației, nici arhitectonica de tip hegelian a Ideii de Dumnezeu, ci doar atât: un joc cu mărgele diamantine ale Evangheliei.

De aici și tristețea noastră, ba chiar dezamăgirea și gustul amar: deși scrisă îngrijit, ultima carte a lui Gabriel Liiceanu e mai puțin o meditație despre Salvator Mundi, cât o răfuială cu scăderile, neputințele sau erorile creștinismului instituțional. Cel care a predat fenomenologie germană la Universitatea din București, traducătorul lui Platon și exegetul lui Heidegger, ne oferă un amestec inegal de considerații sociologice, note de istorie culturală, panseuri memorabile, aforisme și digresiuni psihologizante.

Previzibil și plin de locuri comune cum sunt trimiterile la Hypatia, Giordano Bruno sau Galileo Galileivolumul n-are o metodologie precisă. Leonardo Da Vinci — Salvator Mundi După câteva considerații introductive despre figura Mântuitorului comparat cu Socratedar fără să converseze o clipă, măcar, cu Ioan sau Pavel, Petru sau Iacov sau oricare alți ucenici ai Domnului din primele veacuriGabriel Liiceanu plonjează într-o poveste despre Ignațiu de Loyola — patron al catolicismului militant din epoca barocă, însă deloc reprezentativ pentru alcătuirea vieții creștinismului răsăritean.

Urmează o discuție epistemologică despre rațiune și revelație îndatorată lui Kant, dar care nu include autori canonici ai fenomenologiei, precum Paul Ricœur sau Jean-Luc Marionapoi indexarea grăbită a păcatelor Bisericii așezate, de-a valma, în Oala lui Epicteto meditație despre seamănul nostru categorie care nu include chipul celui nenăscut încă și, la final, un Credo prin care autorul socotește că și-L apropie pe Iisus arătând paiul din ochiul aproapelui.

Hristologia lui Liiceanu, tendințe semi-ariene și nuanțe adopțianiste Cartea este frumos scrisă, oferindu-ne o proză pe alocuri fermecătoare. Totuși, Gabriel Liiceanu se încăpățânează să prietenia din punctul de vedere al creștinismului citate ample din autori secundari, dând lămuri oțioase la începutul mileniului trei despre disputele secolului IV prin invocarea unor… comentatori din veacul XVIII cum ar fi spumosul polemist Edward Gibbon. E și cazul discuției despre Crezul de la Niceea, care nu face trimiteri lămuritoare la actele conciliare ale Bisericii sau la scrierile grecești ale prezbiterului Arie, ale lui Eusebiu al Cezareei sau ale sfântului Atanasie al Alexandriei.

Ce încredere poți oferi unor reflecții filozofice despre dogma trinitară unui autor care n-a metabolizat tensiunea dintre neoplatonism și creștinism, dar nici pletora de monografii istorice, ediții critice și ample comentarii teologice din ultimul secol mă gândesc la erudiți de talia unor Alois Grillmeier, R.

Vaggione sau John Behr? Toate aceste copioase exegeze au fost topite magistral într-un opus de referință, îngrijit de părintele Ioan Ică Jr. Nici la acest volum Gabriel Liiceanu nu simte nevoia să facă vreo referință.

stimulator amato-atos oftalmolog viziune și ereditate

Dincolo însă de pedanteria obiecțiilor academice, îi reproșăm autorului altceva: faptul că n-a înțeles că, vrei, nu vrei, atunci când vorbești despre Iisus faci teologie.

În cazul nostru, hristologia domnului Liiceanu are tendințe semi-ariene și nuanțe adopțianiste. Filozoful ne sugerează, astfel, că divinitatea Mântuitorului ar fi întemeiată pe-o exemplaritate morală, fără să aibă origini în veșnicia Tatălui.

Invierea, piatra de temelie a crestinismului

Titlul e provocator:  Isus al meu. Isus al meu, prietenia din punctul de vedere al creștinismului poate nu și al vostru. În loc să dezlege misterul conversației între vechiul Israel și noul Adam, paginile cărții cedează tentației anticlericale și presiunii moralistului enervat de scăderile preoților dar și ale creștinilor de duminică incapabili să se ridice, vezi Doamne, la înălțimea societății zise civile.

Intelectualul care a asistat neputincios la falimentul unor inițiative precum Grupul de Dialog Social  organizație non-profit, dar sprijinită guvernamental denunță reușita unor organizații creștine, criticând mecanismele de supraviețuire sub comunism sau extindere a puterii oftalmologie orientări naționale în libertate.

E ca și cum, gelos pe succesul sau anduranța istorică a Bisericii, Gabriel Liiceanu visează la completa secularizare a vieții publice și la evaporarea creștinismului confesional din piață, școală sau Universitate. Vezi critica adusă icoanelor ori simbolurilor religioase din sălile de clasă, dar și intervenția scriitorului împotriva deschiderii bisericilor sau a împărțirii luminii pascale pe durata pandemiei.

Dar o viață pur biologică, mă întreb, e superioară interacțiunii sociale sau vieții duhovnicești? Sau claustrarea medicală e binecuvântată iar însingurarea sihaștrilor reprezintă o patologie? Cartea propune un creștinism liberal Cu toții am admirat opera de ecarisaj produsă de faimosul Apel către lichele, care înfrunta obraznica menajerie politică patronată, imediat dupăde Ion Iliescu, Silviu Brucan și Alexandru Bârlădeanu.

Ne-a încântat claritatea verbului celui care denunța urâțenia gropilor de gunoi, impostura turnătoriei, duhoarea plagiatului și alte asemenea maladii sociale. Se cuvenea, totuși, ca o carte despre Iisus să depășească limitele imanenței. Prin recurs la transcendență. Gabriel Liiceanu are tot dreptul din lume să accepte ori să refuze premisa majoră a creștinismului, anume că, prin moartea și învierea lui Hristos, întruparea Cuvântului țintește restaurarea unei umanități confuze moral, coruptă ontologic și despărțită de comuniunea intim-personală cu Dumnezeu.

Avem însă îndreptățirea să-i solicităm filozofului să meargă pe marile bulevarde ale teologiei, înainte să-i nege dreptul la cetate ori să-i conteste însăși rațiunea ei de-a fi. Învierea Domnului, Chora, Constantinopol, sec. XIV De ce? Pentru că Hristos a împărțit timpul și lumea în două. Pe tot globul pământesc, anii și zilele se măsoară plecând de la nașterea Pruncului Mariei în ieslea din Betleem.

Cuvintele Evangheliei produc zilnic mii de convertiți.

Formular de căutare

Volume tipărite de chiar editura Humanitas — de la Biblia ebraică până la Filocalia părintelui Stăniloae sau eseurile lui C. Lewis — au trezit în atâtea suflete setea de adevăr.

Milioane de vieți au fost profund schimbate de Iisus, Cel pe care filozoful român vrea să ni-L prezinte acum din perspectiva tolstoiană a scriitorului rebel, neîmpăcat, dar mai ales lipsit de frați și de surori. Isus al meu putea inaugura un nou registru existențial și discurs narativ: metanoia. Pentru orice creștin, e decisivă conștiința că și tu faci parte din colecția de neisprăviri, inconsecvențe, ipocrizii, trădări și micimi sufletești ale lumii, că și tu ai alimentat nestatornicia de caracter, șovăiala morală, confuzia spirituală, suferința copiilor, tristețea bunicilor și înstrăinarea dintre părinți, frivolitatea sau decadența, zgârcenia și meschinăria, pofta și lăcomia, gâlceava din trafic, violența verbală și ura colectivă: pe scurt, prostia infinită a rasei umane.

Autorul concede faptul că Biblia este sursa imaginației morale pentru civilizația occidentală și că lectura textului sacru trebuie asemuită unei hermeneutici a operei de artă.

Prietenia creștină - icoană a raiului

Dar dacă într-un muzeu nu poți păși murdar pe pantofi, oare poți înțelege Scriptura fără un prealabil proces de purificare interioară? Și dacă zgomotul străzii sau larma orașului trebuie să se stingă înaintea audierii unei opere simfonice, oare ce fel de acustică ar trebui să dobândească sufletul omenesc pentru a auzi, așa cum se cuvine, vocea lui Dumnezeu? Care e locul privilegiat pentru tălmăcirea Cuvântului?

Iisus credea că-n Templu se cuvenea să-i tâlcuiască pe profeți, ceea ce a și făcut, spre uimirea cărturarilor și a fariseilor.

Pentru a tâlcui pildele Mântuitorului, profesorul Liiceanu preferă orice loc de găzduire, mai puțin spațiul liturgic, biserica, chilia monahală sau casa companie oftalmică. Dacă ochii lui Cleopa și Luca s-au deschis abia după ce-au mâncat cina euharistică alături de Hristos, privirea filozofului conversează imaginar cu Iisus, fără să-L recunoască public drept Mesia. Pelerinajul către Păltiniș n-a coincis, pesemne, cu drumul spre Emaus și nici către Damasc … Isus al meu ne propune un creștinism liberal, îndulcit, poate chiar prietenia din punctul de vedere al creștinismului, golit așadar de rigori ascetice, gesturi cultice și coerență doctrinară.

Dogmele sunt socotite prietenia din punctul de vedere al creștinismului fi niște cărămizi grele pentru un edificiu inutil, ba chiar periculos: teologia sistematică.

Gabriel Liiceanu ne spune că este perfect legitim ca filozofii să dezvolte scheme de gândire totalizantă — de la platonism, aristotelism și stoicism până la materialism, utilitarism, nihilism sau relativism —, dar că oamenii Bisericii trebuie să se țină departe de actul gândirii. Rațiunea și credința, pesemne, chiar n-ar trebui să converseze.

E posibil, oare, ca obsesia definițiilor doctrinare marcate de limbajul apofatic să fi exprimat căutarea adevărul revelației biblice, iar nu consolidarea unor relații de putere între o minoritate și o majoritate religioasă așa cum ne-ar spune prietenia din punctul de vedere al creștinismului lui Michel Foucault?

E incontestabil faptul că, secole la rândul, au existat războaie confesionale și că modernitatea iluministă a căutat să rezolve politic problema conflictelor teologice din sânul creștinismului european. Creștinismul, doar mitologie? Dacă geniul stilistic al lui Emil Cioran s-a hrănit toată viața cu lecturi din operele misticilor occidentali, filozoful limitei n-a simțit c-ar fi important să judece adevărul Evangheliei prin prisma adâncimii gândului celor care L-au ascultat și urmat, din creștet până-n talpă, pe Iisus Hristos.

Înțelegi frumusețea miraculoasă a florilor dacă nu le-ai adulmecat parfumul? Când îi vorbești unui alpinist despre munți, el se va fi gândit imediat la vârfurile pe care le-a cucerit sau le-a zărit.

Când Isus nu e Hristos. Evanghelia după Liiceanu

Isus al meu nu dialoghează cu un Iisus al lor și omite chiar episoade cruciale din Evanghelii. Scepticul Emil-Cioran desenat de Horațiu Mălăele Dar dacă i-am reproșa filozofului exact același lucru? El ne mai spune că actorii Vechiului Testament se temeau de Dumnezeu, fără să-i poarte dragoste. Poate că scriitorul român s-a aventurat speculativ pe un teren prea puțin familiar.

Plimbările domniei sale n-au dispozitiv de tratare a vederii printre rafturile de biblistică sau literatură patristică ale Universităților europene. Îi poți pretinde unui laic să citească ori măcar să răsfoiască mai atent Sfânta Scriptură?

Îi poți cere  să consulte lucrările unor autori precum Gerd Theissen, N. Wright, Timothy Keller, Richard A. Horsley atunci când scrie despre Iisus?

Prietenie în vremea referendumului

Poate că nu, dar atunci rezultatul nu trebuie să ne mire:  Gabriel Liiceanu oferă o abordare istorică aproximativă a creștinismului și un tratament filozofic vag figurii lui Iisus. În sfârșit, întreg discursul autorului ignoră faptul c-a existat în cultura noastră o pleiadă de scriitori care au meditat îndelung asupra misterului cristic, de la Eminescu, Arghezi, Vasile Voiculescu, Dumitru Cornilescu sau Gala Galaction până la Bartolomeu Anania, pr.

Stelian Tofană, pr. Constantin Coman sau, mai ales, neobositul diacon Ioan I. Profesorul Liiceanu citează Biblia, dar nu-și pune întrebarea cum anume a aterizat Sfânta Scriptură în brațele domniei sale.

Noi le percepem usor diferit pentru ca avem tendinta sa nu sesizam energia ca atare. La inceput erau cu totul alte conditii, mai precis era marea unificare, unde nu numai ca nu mai puteai face diferenta intre energie si materie cum de fapt si trebuie ci nici intre felurile de interactii iar timpul si spatiul nu existau inca asa cum le percepem noi. In fond si la urma urmei credinta in Dumnezeu este un lucru personal, si sint suficient de multi oameni cu IQ ridicat care cred in Dumnezeu, dar pe ei nu i-a intrebat nimeni de sanatate, iar ateismul este tot o forma de credinta, doar ca e negativ, dovezile fiind la fel de inexistente. O intrebare ma framinta in mod deosebit: de ce se chinuie oamenii atit de mult sa dovedeasca inexistenta lui Dumnezeu?

Dacă n-a căzut cumva din cer, precum Coranul într-o viziune islamică, atunci Noul Testament reprezintă travaliul celor care, așteptând a doua venire a Mântuitorului, s-au gândit să-i tezaurizeze cuvintele, ferindu-le de eroziunea memoriei și punându-le în circulație pe rețeaua comunitară a Bisericii primare.

Înainte chiar de a-i citi parabolele, au existat prietenia din punctul de vedere al creștinismului providențiale, precum Saul din Tarsus, care L-au întâlnit pe Iisus într-o experiență a vederii nemijlocite. Așa a apărut confruntarea dintre particularismul religiei mozaice și universalismul creștinismului apostolic. Isus al meu nu răspunde, metafizic iar nu juridic, de ce a fost răstignit Domnul pe dealul Căpățânii și nici dacă ar merita să-ți dăruiești întreagă viață propovăduirii acestei Bunei Vestiri.

S-ar fi rupt vreodată elitele Imperiului Roman de miere, huzur și plăceri în absența unei depline încredințări în adevărul cuvintelor lui Hristos? Gabriel Liiceanu se îndoiește de existența mormântului gol și, din nou, are tot  dreptul s-o facă. De ce să adopți sărăcia franciscană precum Maica Tereza din Calcuttade ce să lupți pentru abolirea sclaviei precum William Wilberforce și de ce să alegi o viață de înfrânare precum starețul Zosima din Frații Karamazovcând temelia creștinismului e doar o fabulă?

Și dacă luxul curiei romane era justificat de-o insidioasă necredință a papilor renascentiști în mărturia Evangheliei care ne spune tocmai că El, Iisus din Nazaret, este Hristosul? Iată interogația la care Gabriel Liiceanu nu oferă un răspuns limpede. Nu știm dacă moralitatea obținută prin secularizarea creștinismului e compatibilă cu eutanasia, sinuciderea prietenia din punctul de vedere al creștinismului sau practicile abortive. Prietenia prietenia din punctul de vedere al creștinismului punctul de vedere al creștinismului Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț N-am înțeles dacă practici spirituale precum rugăciunea și postul, recomandate și asumate de Iisus, mai au vreun rost în vremurile noastre?

Și de ce spune Mântuitorul că inima iar nu intelectul discursiv este organul pulsarea ochilor cu vederea lui Dumnezeu?

exerciții pentru restabilirea acuității vizuale pata neagra pe vedere

De ce a fost Iisus respins de fariseii legaliști, saducheii ritualiști, esenienii ascetici și zeloții revoluționari? A fost cu adevărat odrasla Mariei și Fiul lui Dumnezeu?

Rudolf Steiner: Misterul crestin. GA Iniţierea de odinioară şi creştinismul esoteric

Lui Dumnezeu și semenilor tăi. Celor care te-au învățat carte, celor care te-au făcut om cumsecade, mare, bogat și faimos.

cum să vă restabiliți complet viziunea întrebări pentru oftalmolog pentru copii

Gabriel Liiceanu este unul dintre cei mai norocoși și mai împliniți oameni ai culturii române din ultimul secol. Ne-am fi dorit să-l vedem împăcat și fericit. Noi toți suntem suma investițiilor de încredere pe care părinții, rudele, mentorii și prietenii le-au făcut în noi.

Oferindu-ne găzduire, hrană, sfat, povețe, timp, afecțiune sau chiar sprijin material. Este ceea ce milioane de oameni au găsit într-o biserică parohială: dragostea unor anonimi care s-au revelat, mai târziu, ca frați și surori întru Domnul.

Biserica nu-i o temniță, ci doar comunitatea de iubire izvorâtă din Trupul răstignit al Celui care a dat totul pentru a putea cere totul.

De aici și bucuria creștinilor care se exprimă prin zâmbet, urări cordiale, imnuri și cântece de laudă, rugăciuni și participarea la Cina Domnului, meditații adânci, ospețe cuviincioase, caritate sau filantropie.

Mai multe despre acest subiect